1. Niciodată o societate nu poate evolua câtă vreme  n-are reguli și principii după care să se conducă, n-are o scară de valori, sau n-are valori iar când le are nu le respectă și nu le valorizează.
2. Știați că 
   1. „Demnitatea umană, 
   2. libertatea, 
   3. democraţia, 
   4. egalitatea, 
   5. statul de drept şi
   6. drepturilor omului 
   sunt valorile intrinseci ale Uniunii Europene? ”

• 1.      Cuvintele scrise în culoare roșie ,de la puncul 1 ,doresc să scoată în evidență societatea noastră. Regulile , principiile , scara de valori , valorile, nu se valorizează în prezent. Reguli și principii sunt, dar nu se respectă , valorile nici atât . 
• reguli=norme, legi ; 
• principii=ideii , legi de bază ; 
• valori=proprietate a ceva bun ,dezirabil .

Acestea nu sunt întâlnite în România

• 2.  1.Demnitatea:

             Demnitatea este un termen abstract, greu de cuprins într-o simplă definiţie însă, în principiu, putem spune că demnitatea indică valoarea, cinstea, meritele morale, gradul de prețuire ca și rangul atins de o persoană în cadrul societății, unde mai poate fi înţeles şi  sub formă de autonomie - în sens de libertate a gândirii și comportamentului unui individ.          Din punct de vedere spiritual, demnitatea este tradusă ca fiind o virtute a sufletului, o însumare de calităţi cum ar fi: bunătate, iubire, responsabilitate, onoare, înţelepciune, înţelegere şi respect faţă de celălalt.Ideea de demnitate este specific umană, însă de multe ori se află în stare de latenţă în propriile conştiinţe; evoluţia presupune a fi tributari reali ai demnităţii, chiar dacă acest fapt înseamnă o existenţă austeră, ori lipsită de privilegii – aşa cum spunea şi Aristotel „Demnitatea constă nu din a poseda onoruri, ci din conştiinţa că le merităm.”

2. Libertatea:             

            Dreptul la liberă mişcare este unul din drepturile de bază ale cetăţenilor UE. Acest drept este prevăzut în Tratatele ce guvernează UE şi în Directivele şi Reglementările UE. Prezentul document descrie regulile generale privind libera mişcare. În sens larg, prevederile tratatelor cu privire la libera circulație se aplică similar celor 10 state membre care s-au alăturat UE în 2004, celor două state membre (Bulgaria și România) care s-au alăturat în ianuarie 2007 și Croației, care a devenit membră în iulie 2013, deși unele reglementări nu au intrat imediat în vigoare în baza măsurilor tranzitorii descrise mai jos.             Tratatele UE au un număr de prevederi care tratează libertatea de mişcare a persoanelor şi, în mod specific, libertatea de mişcare a muncitorilor. Tratatele stipulează că "fiecare cetăţean al Uniunii va avea dreptul de a se mişca şi de a locui liber în cadrul teritoriului Statelor Membre, conform limitărilor şi condiţiilor stipulate în Tratatul CE şi măsurilor adoptate în vederea aplicării sale".               Tratatele conţin o prohibiţie (interdicţie) generală privind discriminarea pe motive de naţionalitate şi declară în mod expres că libertatea de mişcare pentru muncitori are ca rezultat "abolirea oricărei discriminări pe bază de naţionalitate între muncitori ai Statelor Membre cu privire la angajare, remuneraţie şi alte condiţii de muncă şi angajare". Prevederile Tratatului privind libertatea de mişcare a muncitorilor stipulează că, în conformitate cu limitările justificare pe motive de politică publică, siguranţă publică sau sănătate publică, muncitorii au dreptul de a accepta oferte de angajare şi de a se mişca liber pe teritoriul statelor membre pentru a accepta astfel de oferte.

3.Democraţia:            

               Esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat.
În antichitate, orașul-stat Atena a experimentat o formă de democrație directă, prin care toți cetățenii discutau periodic problemele cetății în agora și luau împreună decizii.
            În ziua de astăzi, termenul este, de cele mai multe ori, folosit cu sensul de democrație liberală, dar există multe alte varietăți, iar metodele de a guverna pot diferi. Cu toate că termenul democrație este utilizat, de obicei, în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor organisme sau entități, cum ar fi universitățile, sindicatele, companiile publice sau organizațiile civice. Pe plan politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranității naționale (națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat și pe principiul egalității tuturor în fața legii. Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului. Democrația modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american, francez)
         Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.4.Egalitatea:
  Egalitate si dreptate      In tarile comuniste s-a sustinut ideea ca o societate este dreapta daca se realizeaza egalitate deplina intre cetateni, in sensul repartitiei bunurilor dupa nevoi si, prin urmare, al unui rezultat egal al distributiei. In aceste tari, printre care si Rominia, a avut loc de-a lungul mai multor decenii o distrugere sistematica a proprietatii private, care a antrenat adincirea crizei economice in cadrul lor, fara a rezolva insa problema inegalitatii dintre oameni.Prabusirea comunismului in E Europei in 1989 a permis conturarea unui nou context social si politic, avind un rol deosebit de stimulativ in dezvoltarea economiei unei societati.
      Experienta fostelor tari comuniste din Europa de E a scos in evidenta faptul ca egalitatea sociala deplina a oamenilor nu poate fi realizata cu adevarat nici prin desfiintarea proprietatii private, nici prin aplicarea unor programe de protectie sociala extrem de generoase.

5.Statutul de drept:         

                Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor două componente, în sensul domniei legii, adică a supremației ei absolute în scopul prezervării drepturilor și libertăților individuale. El a apărut în secolele XVII-XVIII, în cadrul revoluțiilor din țările occidentale îndreptate împotriva arbitrariului feudal. În epoca modernă conceptul a fost reactualizat, în urma experiențelor totalitare din mai multe țări europene. Prin trăsăturile sale, se observa că, de fapt, statul de drept se identifică cu statul liberal-democratic. Oricum, reprezintă stadiul cel mai avansat de organizare social-politică, validat de experiența istorică, ceea ce nu înseamnă că nu este perfectibil.            În ceea ce privește categoria „stat de drept”, în literatura de specialitate au fost elaborate câteva zeci de definiții ale ei, ceea ce este firesc dacă avem în vedere faptul că cel mai adesea este tratată în interdependență cu categoria de „democrație” căreia îi găsim alte câteva zeci de definiții. Jaques Chevallier definește „statul de drept” ca fiind „tipul de regim politic în care puterea statului se afla încadrată și limitată de către drept”. Conceptul statului de drept a fost elaborat în Europa continentală la sfîrșitul secolului al XX-lea de către doctrina juridică germană, însăși expresia „stat de drept” – „Rechtsstaat”- apare pentru prima dată în terminologia juridică germană în secolul al XIX-lea , apoi doctrina franceză – „Etait et droit”-, pentru ca treptat să se generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii fiecărei limbi: „Estado de derecho” în spaniolă, „Stato di dirito” în italiană, etc. Specialiștii apreciază că izvorul de la care a plecat teoria juridică în elaborarea categoriei „Rechtsstaat” este filosofia kantiană referitoare la societatea civilă, în care individului îi sunt garantate drepturile naturale; pentru Kant constrângerea transformă starea precară a libertăților subiective în stat de drept. Principiile „statului de drept” sunt repere metodologice de construire a lui.În opinia profesorului Tudor Drăganu principiile statului de drept sunt următoarele:

•          Principiul drepturilor și libertăților naturale ființei umane. Este bine cunoscut faptul că în antichitate statul era considerat valoarea supremă. Aceasta îi conferea prerogative nelimitate, pe care și le-a exercitat pînă în secolul al XX-lea d. Hr. Constituția italiană zisă "a lui Mussolini" stabilea „Statul este totul, individul – nimic”. Chiar la acest început de mileniu III, există regimurile totalitare care proclamă supremația absolută a statului, lipsind de conținut libertățile cetățeanului. Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (1789) a preluat ideile de filosofie socială ale lui John Locke – adevărata „biblie a liberalismului și individualismului” – și a statuat în art. 2 că „scopul oricărei asociațiuni politice este păstrarea drepturilor naturale și imprescriptibile ale omului”, iar în art. 16 a rezumat concepția despre statul de drept: „ orice societate în care granița drepturilor nu este asigurată și nici separația puterilor determinată, nu are constituție”.Principiul filosofic al drepturilor și libertăților naturale ale ființei umane înseamnă nu numai că ființa umană, în individualitatea ei, se naște purtându-le, ci și faptul că, de când există ființa umană, există drepturile și libertățile ei.   Drepturile și libertățile inerente naturii umane sunt imprescriptibile de către stat, pe de o parte, iar pe de alta sunt inalienabile de către cel care este titularul lor. Aceasta înseamnă că statul este limitat tocmai de ceea ce e natural în drept, de individul uman, subiectul unui sistem de drept fiind expresia sistemului dreptului, aceasta având și temeiul în condiția umană, pe coordonatele ei „omni et soli” aceleași.

6.Drepturile omului:
             Drepturile omului sunt "de obicei înțelese ca drepturi inalienabile fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că el sau ea este o ființa umană." . Drepturile omului sunt astfel considerate ca fiind universale (se aplică peste tot) și egalitare (aceleași pentru toți). Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale sau ca drepturi legale, atât în legislația națională și internațională.. Doctrina drepturilor omului în practica internațională, în cadrul dreptului internațional, instituțiile globale și regionale, în politicile de state și de activitățile de organizații non-guvernamentale a fost o piatră de temelie a politicilor publice din întreaga lume. Aceasta a spus că: ". În cazul în care discursul public al societății pe timp de pace global poate fi spus să aibă o limbă comună morală, este ca a drepturilor omului" . În ciuda acestui fapt, afirmațiile puternice făcute de doctrina drepturilor omului continuă să provoace chiar și în prezent dezbateri considerabile cu privire la conținutul, natura și justificarea drepturilor omului . Într-adevăr, problema a ceea ce se înțelege printr-un "drept" este în sine un controversat subiect de dezbateri filosofice continue. Multe dintre ideile de bază care au animat mișcarea s-au dezvoltat în urma celui de al doilea război mondial și a atrocităților Holocaustului, culminând cu adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului din Paris de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948. Lumea antică nu poseda conceptul de drepturi universale ale omului. Societățile antice au avut "sisteme elaborate de taxe, concepții de justiție, legitimitate politică, și umană înfloritoare, care a căutat să realizeze demnitatea umană, înflorirea, sau bunăstarea în întregime independente de drepturile omului". Conceptul modern al drepturilor omului s-a dezvoltat în perioada modernă timpurie, alături de secularizarea europeană a eticii iudeo-creștine.Precursorul real al discursului privind drepturile omului a fost conceptul de drepturi naturale, care a apărut, ca parte a tradiției medievale Dreptul natural, a devenit proeminent în timpul Iluminismului, cu filosofii, cum ar fi John Locke, Francis Hutcheson, și Jean-Jacques Burlamaqui, precum și o poziție importantă în Discursul politic al revoluției americane și a revoluției franceze. Din această fundație modernă mișcarea pentru drepturile omului apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

        Drepturile omului, democrația și statul de drept sunt valori esențiale ale Uniunii Europene. Înscrise în tratatul său fondator, acestea au fost consolidate prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale. Țările care doresc să adere la UE, precum și cele care au încheiat acorduri comerciale sau de altă natură cu Uniunea, trebuie să respecte drepturile omului.^[8]. Prin articolul 9 se recunosc drepturile fundamentale ale cetățeanului. Aceste drepturi nu sunt o creație proprie a Uniunii Europene, ci apar ca o recunoaștere și apărare a drepturilor interne respectate în interiorul statelor naționale.

1. Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Cartea Drepturilor Fundamentale care constituie partea II a prezentei Constituții.
2. Uniunea va adera la Convenția europeană de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aderarea la această Convenție nu modifică competențele Uniunii așa cum sunt definite în prezenta Constituție.
3. Drepturile fundamentale, garantate prin Convenția europeană de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și care rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale.

        Libertatea personală este apărată și garantată în cadrul U.E. conform dispozițiilor Constituției, precum și libera circulație a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor și a capitalurilor și libertatea de stabilire. În domeniul de aplicare a Constituției Europene și fără să aducă atingere dispozițiilor specifice prevăzute de aceasta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naționalitate.

• 3.  Scopul exercițilui a fost de a ne îmbunătăți cunoștințele despre noi,în special,ca oameni și cum trebuie să trăim într-o societate ,respectând valorile intrinseci ale Uniunii Europene.Ne arată cu adevărat cum trebuie să trăim într-o societate,pe baza unor legi,reguli și principii ,care,din păcate ,în România nu sunt respectate ,nici aplicate.

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de iarnă

Sărbătorirea Crăciunului

     Crăciunul este sărbătoarea creştină ce se celebrează în data de 25 decembrie; ea mai este asociată şi cu naşterea lui Iisus Hristos. Originile Crăciunului sunt diverse şi diferă în funcţie de cultură, religie, istorie şi societate; în tradiţia românească Crăciunul are origini păgâne, combinate mai apoi cu credinţele creştine.

      Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie deoarece este aproape de Solstiţiul de Iarnă, una dintre cele mai importante zile ale dacilor. Tot la data de 25 decembrie erau sărbătorite Saturnaliile – moment în care oamenii bogaţi făceau daruri celor săraci.

      Crăciunul a fost întotdeauna asociat cu un moş bătrân şi darnic; în tradiţia noastră există un cioban zeu – moş, cel ce a creat tot ce se vede şi care aduce daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin.

Semnificaţia bradului de Crăciun

           Un simbol mult prea cunoscut este bradul de Crăciun. Acesta există în tradiţiile româneşti cu mult înainte de era creştină; bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.

            În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.

Colindatul

             Un alt obicei cunoscut de toţi este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate să continue pentru 2 sau 3 zile; colindatul se face de obicei în grupuri, de copii, oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar baieti, tineri căsătoriţi etc, în funcţie de zona etnografică. Colindele sunt reinterpretări ale unor ritualuri păgâne, dar care în timp au fost schimbate sau amestecate cu interpretări religioase.

            Cu toate acestea, colindatul cu măşti este un ritual strict păgân, ce aminteşte de ritualurile de vânătoare ale zeului Crăciun. Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră; de asemenea colindatul are loc seara, noptea sau chiar dimineaţa. Colindătorii sunt întotdeauna primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper; colindătorii sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi mai nou bani.

Obiceiuri şi tradiţii din Moldova

          Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă; toate activităţile ce au loc în ziua ajunului sunt de fapt un ritual spre protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei; femeile curăţau toată casa şi făceau colaci, iar bărbaţii aveau grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în acestă zi femeile coceau un colac în formă de cifra 8, care în primăvară urma să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce arau pământul; în ajun femeile pregăteau masa de Crăciun, care urma să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva zile mai înainte. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu venea să sfinţească bucatele.

          Tot în ziua ajunului începeau şi colindătorii să meargă pe la casele oamenilor; de dimineaţă colindau copiii cei mai mici, spre după masă urmau şcolarii iar spre seară colindau tinerii. Colinda începea de la cei mai importanţi oameni ai comunităţii, cum ar fi preotul şi învăţătorul, apoi urmau rudele şi familiile ce aveau fete de măritat.

160 de ani de normalism la Iași

     Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, cunoscută și sub numele de Institutul Vasilian sau Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”, este o instituție de formare a învățătorilor și educatorilor din Iași, cea mai veche instituție de acest tip din principatele   Moldovei și Țării Românești.

Repere istorice

Şcoala Normală din Iaşi în anii 1901-1904. Fotografie de Alexandru Antoniu.

• 1854 (martie) – este aprobat „Proiectul pentru înființarea Institutului preparandal”.
• 1855 (15 decembrie) – hrisovul domnitorului Grigore Alexandru Ghica care decide înființarea unei Școli Preparandale cu durata cursurilor de un an, școală care timp de 35 de ani a funcționat, pe lângă o școală primară, în încăperile mănăstirii Trei Ierarhi din Iași.
• 1863 (8 octombrie) – Alexandru Odobescu, Ministrul Instrucțiunii Publice, îl numește director pe Titu Maiorescu.
• 1864 – școala preparandală devine Școala Normală „Vasile Lupu”.
• 1891 – inaugurarea noului local din dealul Copoului amplasat în fosta fermă Pester, local a cărui construcție a fost finanțată de Ministerul Instrucțiunii Publice.
• 1882 – înființarea școlii de aplicație într-un local din strada Podu-Vechi (azi strada Costache Negri).
• 1916 - 1917 – cursurile sunt suspendate ca urmare a Primului Război Mondial.
• 1944 (martie) – școala este evacuată mai întâi la Craiova și apoi în satul Pocruia din județul Gorj.
• 1945 (aprilie) – personalul și elevii școlii se reîntorc la Iași.
• 1954 (decembrie) – Școala Normală „Vasile Lupu” este mutată în localurile aparținând Școlii Normale de Învățătoare „Mihail Sturdza din strada Toma Cozma (actualul Corp D al Universității).
• 1955 – Școala Normală „Vasile Lupu” fuzionează cu Școala Normală de Învățătoare „Mihail Sturdza” și capătă numele de Liceul Pedagogic.
• 1958 – Liceul Pedagogic se mută în vechiul local din dealul Copou.
• 1959 – Liceul Pedagogic este transferat la Bârlad.
• 1966 (septembrie) – Liceul revine la Iași sub numele de Liceul Pedagogic „V. Lupu” și funcționează într-o clădire din strada M. Kogălniceanu.
• 1970 – Liceul se mută într-o clădire nouă din cartierul Tudor Vladimirescu.
• 1977 – Fuzionează cu Școala de conducătoare (înființată la Iași în 1919) destinată formării educatoarelor.
• 1985 – Liceul Pedagogic „V. Lupu” revine în vechiul local din dealul Copou.
• după 1989 - Liceul Pedagogic „V. Lupu” redevine Școala Normală „Vasile Lupu”.